Un prieten ma intreba odata care este omul politic care imi place si care il consider eu reprezentativ pentru politica romaneasca cerandu-mi sa fac abstractie de potentialele nominalizari ale PNL-ului, pentru a evita subiectivismul. Cristian Diaconescu a fost raspunsul meu prompt la care am adaugat ca apreciez si tinuta politica a unor lideri maghiari. Evident ca nu am putut dezvolta subiectul si nu puteam spune prea multe despre faptul ca apreciam un om politic al unui partid cu care noi am fost mereu in competitie.Acum daca tot e "independent" pot s-o fac fara sa se supere seful meu de partid. Intr-adevar, charisma lui Diaconescu a fermecat pe multi, chiar daca era membru PSD atitudinea lui era mult prea eleganta daca ar fi sa ne raportam la ceilalti membri marcanti ai acestui partid. Departe de aroganta si agresivitatea discursului, Diaconescu s-ar fi incadrat mai bine intr-un partid de dreapta decat acolo unde era. O fi simtit si el asta sau a fost doar revoltat de ceea ce i s-a intamplat, n-avem de unde sa stim, cert este ca brusc nu s-a mai regasit in acel partid.Nu stiu daca prin gestul lui Diaconescu mai poate fi un model pentru mine. Nimeni nu-i contesta argumentele, care or fi alea, dar parca dintr-o data s-a transformat in alt om, un om care are profilul general al omului politic neaos.

In anul 2005 am intampinat prima mea criza politica, m-au revoltat multe si am vrut sa plec din PNL. Nu eram pregatita pentru ceea ce se intampla si nu doream sa subscriu unei anume atitudini. Am fost sunata atunci de omul care de la prima discutie mi-a acordat credit, m-a angajat, si m-a sustinut ulterior pentru a fi ceea ce sunt, senatorul din perioada 200-2004, Dan Constantinescu. Nu mi-a spus multe lucruri, mi-a spus doar: "Mihaela, nu te pripi, nu ajuta la nimic, vor scrie cel mult ziarele doua zile si pe urma gata, ca si cand nu ai fi fost pe aici (PNL), nu merita sa renunti la ce ai realizat pana acum". N-am raspuns, am promis doar ca ma gandesc, si m-am gandit, si n-am putut decat sa-i dau dreptate. De atunci au mai fost episoade care m-au pus in situiatii critice dar de fiecare data cand voiam sa fac un pas gresit imi rasunau in ureche vorbele sefului meu. Si la urma urmei, de ce sa dau satisfactie unora. Mai bine raman si spun ce am de spus decat sa dezertez. In fond maturitatea politica o demonstrezi in situatiile critice. Cam asa vedeam eu lucrurile si cu Diaconescu, dar, sa nu judecam, fiecare face ceea ce crede ca e mai bine pentru el. Pentru mine insa, s-a mai dus un mit...