Am vazut sambata un meci de box frumos. Si spun asta din perspectiva celei care nu prea intelege sportul ca si competitie agresiva, sport in care cel care incaseaza mai putine lovituri, sau reuseste sa ramana in picioare, castiga. Am vazut un meci in care un sportiv roman a lupat pentru a-si apara un titlul, si a reusit. Ceea ce m-a impresionat insa in mod deosebit a fost OMUL Lucian Bute. Rar am avut ocazia sa vad atata modestie si bun simt la un campion mondial. Mi-a placut meciul, atat cat a fost. M-a impresionat cat de frumos le-a multumit romanilor, parintilor si lui Dumnezeu. M-a impresionat  atitudinea decenta de invingator sportiv.

Sigur, vor fi si carcotasi care vor spune ca sunt formule stereotipe pe care le  uziteaza toti, dar modul in care a spus-o, simplitatea cuvintelor si caldura exprimarii, m-a facut sa vad in Bute nu doar un sportiv desavarsit ci un model de roman pe cale de disparitie. Si spun asta pentru ca tot vorbim de nevoia de modele, de penuria de modele, de invazia de antimodele gen Cruduta, Dragusanu, Pestritu…

Dincolo de actul sportiv, dincolo de gustul victoriei consider ca am descoperit un  exemplu  pe care mi-ar placea sa-l descopere si altii, un model de ce inseamna sa fii om, sa ramai om si sa nu te lasi doborat de laurii victoriei. Mai rar vedem asta si foarte rar in Romania. Pentru exemplul oferit, permiteti-mi sa spun si eu: „si noi iti multumim BUTE”!